.

Deschise ochii. Intuneric. Oare chiar i`a deschis ? Da .. sunt deschisi si il dor .. pupilele incearca sa se obisnuiasca cu intunericul. De ce nu vede nimic ? Mai statuse in intuneric si pana atunci, dar totusi reusea sa distinga siluetele lucrurilor de langa el. Chiar nu era nimic acolo ? Incerca sa se ridice intr`o rana. Il durea tot corpul. “De cat timp sunt aici ?”. Nu reusea sa isi aduca aminte … Se sprijini de zidul de langa el si se ridica cu greu in picioare. Pipai suprafata rece din piatra incercand sa se miste incet de`a lungul ei. Obosi curand. Isi lipi fruntea de zidul plat din fata lui. Broboane reci de sudoare ii curgeau pe tample in jos. Incerca sa scoata un sunet .. gura ii era uscata. Mai incerca o data, vroia sa se auda, vroia sa auda un zgomot, cat de mic, un glas, chiar daca era al lui. Nu vroia sa fie singur. Cuvintele i se oprira in gat .. intepeni. O fractiune de secunda si isi adusese aminte totul. Zarva din jur, zgomotul din mintea lui care crestea constant, respiratia necontrolata, fiorii de pe sira spinarii, bataile puternice ale inimii in timp ce … si caderea … si apoi, linistea. Linistea ingrozitoare care`l cuprinse acolo jos, in intuneric. Linistea care`l inconjura acum. Toate erau atat de departe. “Oare cand … ?”. Isi ridica mana dreapta spre buze … erau reci si crapate iar gatul il ardea. Isi mangaie barba deasa si incalcita. Panica il cuprinse instant. Nu purtase barba niciodata, il facea sa para batran si obosit. Si totusi, acum o avea. Era acolo, lunga si aspra, marturie timpului care trecuse in intuneric. Un tipat prelung izbucni printre buzele uscate umpland intunericul greu si apasator. Incepu sa alerge de`a lungul zidului, impiedicandu`se in propriile picioare. Cazu. Isi lua capul in maini. Vroia sa planga, sa`si auda lacrimile cum cad pe podeaua din piatra. Dar ochii nu`l ascultau. Se lasa usor pe spate, cu privirea atintita intr`un tavan inexistent. Scruta intunericul de deasupra asteptand. “Vii ?”. Vocea straina ii umplu inima … nu, nu de bucurie ci de tristete. O tristete sfasietoare. “Haide … vii?”. O lacrima ii aparu in coltul ochiului insotita de un ras isteric si sec. Se ghemui cu genunchii la piept, zambind … si sopti “E prea tarziu acum …”.