.

Ora 7 a.m. Ma trezesc bine dispusa. Dus, cafeaua de rigoare si plec de`acasa fericita ca asta e ziua in care o sa`mi programez examenul pentru permisul auto. Da, il astept cu sufletul la gura pentru ca mai imi da putina libertate de miscare. Urc in taxi – NU cantau manele. “Asta o sa fie o zi perfecta” – mi`am zis eu. Ajung la locul cu pricina unde intalnesc un prieten -”Suuuuuuper, n`o sa stau singura sa astept”- si el, tot pentru programare. Si stam … si stam … si asteptam. Ora 9 – iese o tanti ciufulita gen pupaza cu un brat de hartii si`ncepe strigarea “Ionescu, Popescu …” si tot asa pana cand nenea care taia bilete in spatele ei zice “stop”. Ciufulita da sa se baricadeze dupa usa care urma sa fie iarasi incuiata pana cine stie cand. Noi .. schitam un “Nu va suparati ..”. Ea -” Da da, scolile cutare si cutare mai tarziu”. Noi – “Cam cand?”. Ea – “Cam intr`o ora”. Buuuuun. “E bine”, ne gandim noi, “avem timp de o cafea”. Terasa. Soare. Frumos. Cafeaaaaa. Trece ora, ne grabim inapoi. Chiar ma simteam bine intr`o dimineata ce parea perfecta. Se deschide usa. “Ionescu, Popescu …”, “stop” – si noi tot nu fuseseram strigati. “Nu va suparati …” – “Da da, scolile cutare si cutare mai tarziu” – “Iar ?!”. Buuuuun. Ora 11 a.m. Pachetul de tigari e la jumate, nu mai stim ce sa mai povestim, NU avem unde sa stam jos. Soare. Cald. Aglomeratie. Ora 12:10 p.m. Se deschide usa. “Ionescu, Popescu … EU !!!”. Intru in cladirea in curtea careia am stat mai mult decat era necesar. Molesita, ciufulita, sictirita, SCARBITA de asteptare. In sala sunt 50 de oameni. Aer conditionat nu`i. Aer simplu nu`i. Transpiratie – DA !. In timp ce ma intreb CE oare ne mai tine in sala de asteptare, aflam o veste imbucuratoare. Doamnele au pauza de masa. SUPERB ! 12:40 p.m. Cald. Cald. CALD! In sfarsit incepe sa ne bage, unul cate unul, ca la gradinita. Cu coada ochiului mai prind din cand in cand miscarile maiestuoase ale unui cocalar chel si burtos care`si face loc cu coatele printre noi, muritorii de rand, si intra ca la el acasa. Cu plasa, bineinteles. 1:20 p.m. Cald. Nervi. Multi nervi. In sfarsit ma striga. “Buna ziua” – nu se sinchiseste sa`mi raspunda nimeni. Ma asez cuminte pe scaunel, la poza. “Stam drepti si nu clipim!” -”Wow, he can speak!” imi zic eu. Dupa 6 ore de stat in picioare in conditiile alea, nu ma mai interesa nimic. Nu ma mai interesa cum imi sta parul, daca mi`a curs rimelul sau nu, daca am ceva pe fata sau daca am ochii inchisi. Acum am inteles de ce poza din permisul de conducere iese mai mereu cum iese – adica aiurea. “Semnati aici” – semnez. “Domnisoara, mai mare o vreau” – “Semnatura?” – dar ultima replica a fost doar un gand, nici nu ma gandeam sa glumesc cu omuletul ala ursuz care nu se uita la tine si nu stie sa raspunda la “Buna ziua”. Incerc sa i`o dau mai mare. Semnatura. Nu`mi prea iese, tinand cont ca am o semnatura scurta care nu avea cum sa umple tot cadranul ala in veci ! “Urmatorul!” – “Pai si … programarea ? Cand?” – “Asteptati afara”. Da. Mi`a zis sa astept. Afara. Iarasi. In sala fara aer si cu multa transpiratie. Si astept. Astept … 14:04 si in sfarsit am hartia mult asteptata in mana. O tin bine. O tin bine pentru ca e cel mai valoros lucru pe ziua de azi, o bucata de hartie pentru care am asteptat 6 ore … “Data : 17.09.2008″ …. Deja e prea mult. Simt cum imi explodeaza capul. Imi vine s`o rup. S`o fac bucatele si s`o arunc pe geamul jegos din fata mea. 17 septembrie ! Am stat 6 ore pentru o programare peste o luna ! 6 ore in caldura, transpiratie, aglomeratie, zarva. 6 ore privind pupezele angajate la prefectura cum mananca, cum barfesc, cum citesc reviste si cum ne mai striga si pe noi din cand in cand. Cand isi aduc aminte, evident.

Morala ? Cine se trezeste de dimineata nu ajunge departe, ajunge obosit si transpirat, in pragul unei caderi nervoase. Cine se trezeste de dimineata sta 6 ore la cozi!

P.S. Morala e valabila doar pentru Romania, rezidentii altor tari nu o vor lua in considerare !